Italia a început pregătirile în vederea debutului în Liga Naţiunilor, 2-1 în amicalul cu Arabia Saudită

 
Mitacu Răzvan
29 mai 2018

Italia a început pregătirile pentru Liga Națiunilor, învingând Arabia Saudită cu 2-1 în primul amical cu Roberto Mancini pe banca tehnică.



Italia a învins Arabia Saudită în primul amical cu Roberto Mancini pe banca tehnică
Italia a învins Arabia Saudită în primul amical cu Roberto Mancini pe banca tehnică

Eşecul reprezentat de necalificarea la Campionatul Mondial 2018 a adus la numeroase schimbări atât pe banca tehnică a Italiei, cât şi în ceea ce priveşte lotul de jucători. După demisia lui Gian Piero Ventura şi retragerea de la echipa naţională a unor nume importante precum Gianluigi Buffon, Daniele De Rossi sau Andrea Barzagli, Italia a pornit pe un drum complet nou, cu Roberto Mancini pe bancă, şi un lot de jucători din care ies în evidenţă tineri promiţători precum Gianluigi Donnarumma, Alessio Romagnoli, Lorenzo Pellegrini, Matteo Politano, Simone Verdi, Federico Chiesa, Mattia Caldara şi nu numai.

Dincolo de noutăţile din lotul Italiei, care ar trebui să reprezinte baza unui viitor mult mai strălucit pentru ‘Squadra Azzurra’, selecţionerul Roberto Mancini a decis să apeleze şi la unii jucători cu experienţă, care însă nu mai erau luaţi în considerare de fostul staff, precum Domenico Criscito sau Mario Balotelli, fostul atacant al celor de la Inter şi Manchester City, revenit astfel la naţională după o absenţă de patru ani. Primul test de pregătire în vederea debutului la următoarea competiţie oficială, Liga Naţiunilor, a avut loc luni seara, pe arena Kybunpark din St. Gallen (Elveţia), unde Italia a evoluat împotriva reprezentativei Arabiei Saudite, într-un meci amical în care Roberto Mancini şi-a început mandatul de selecţioner.

Fără a impresiona în mod deosebit în partida de pregătire din Elveţia, Italia poate fi încurajată de faptul că atacanţii Mario Balotelli şi Andrea Belotti şi-au trecut numele pe lista marcatorilor şi au adus un succes important mai ales pentru moralul azzurrilor, ţinând cont de faptul că Italia, spre deosebire de echipa naţională a Arabiei Saudite, va fi nevoită să privească la televizor apropiatul Campionat Mondial din Rusia. Franţa, respectiv Olanda, vor reprezenta următorii adversari pentru Italia, în două meciuri amicale mult mai puternice şi mai relevante în ceea ce priveşte perspectivele reale ale campioanei mondiale din 2006, pentru ca apoi oamenii lui Roberto Mancini să îşi facă debutul în Liga Naţiunilor, noua competiţie care oferă posibilitatea de a obţine calificarea la Campionatul European 2020.

Italia va înfrunta pe Polonia în data de 7 septembrie, pentru ca trei zile mai târziu să evolueze în compania Portugaliei, două partide care vor conta pentru Grupa 3 din cadrul Ligii A.